E 3 dimineata! Sau...noaptea?!

O noapte plină de muzică

Depinde de cum privești lucrurile. Jovanotti, un DJ și muzician italian, are o melodie frumoasă, Gente della notte. Dă click pe link ca să asculți, dar cu inima deschisă, și să traduci versurile în română. You’re welcome! 🙂

Eeee… cât ați ascultat voi melodia, eu mi-am făcut un sandwich cât vă scriu. Doar că nu mănânc un croissant ca în melodie la 04:30 (așa cum zic versurile). Aici, acum e fix 3:34 și mi-am făcut un sandwich cu cheddar, unt și mușchi file. 🤣

O legătură surprinzătoare

Ce legătură are asta cu “Tata Bach” și Piazzolla, creatorul “Nuevo Tango”? Habar n-am, dar n-am de gând să flămânzesc. Sincer, din experiența mea, nu e bine nici “să gândești” nici să cânți la pian “pe burta goală”.

Acum vreo 15-20 de ani, la ora asta, mâncam friptură de miel tăiat din jumătate de miel chiar în fața mea. Sau, nu exagerez deloc, alteori dintr-un curcan uriaș ne înfruptăm și din alte bunătăți în locuri unde umblă bunătățile, ca și cățeii, la propriu și la figurat, cu covrigii în vârful cozii. Un fel de “grass is greener everywhere else”. Locuri în care intri plin și ieși de cele mai multe ori gol.

Gol, cu un gust mai amar ca după ce bei o bere proastă. Nu că berea ar fi bună, dar mă rog, părerile nu se discută…

Circumstanțe în necircumstanțe sfrijite, ca oasele curcanului de mai sus, încercat fiind de foamea audienței și insistențelor lor stupide de a se întâlni cu circumstanțe ceva mai binevoitoare!

Întrebări despre muzică

Și la naiba, ce treabă are asta cu Bach, Beethoven sau Piazzolla? Ei bine, dragă cititor/cititoare, are!

Ești pe blogul unui pianist concertist, profesor și compozitor, care scrie râzând la 3 dimineața că mănâncă un sandwich. Și care zâmbește și acum gândindu-se la asta! 😊🎹

Revenim la Bach sau poate nu încă. Mă gândesc dacă să scriu despre muzică, despre stilul de a preda sau de a cânta, sau să vă scriu meniul meu și poate chiar rețete de gătit? 🙂 (Nu gătesc chiar rău, să știți).

O poveste din trecut

Închei prima mea postare aici ca blogger/scriitor/improvizator cu o povață. Aceasta este pentru pianiști sau cei care vor să învețe să cânte, începători și profesioniști deopotrivă.

Încep cu o scurtă istorisire de la o chermeză de acum un veac. Din vorbă în vorbă, la “o cola”, noi, amici buni atunci, acum necunoscuți din păcate (viața merge mai departe și ce bine că este așa într-un fel), un amic actor, care dând la ATF, picase admiterea, a început să ne povestească ce și cum.

L-am întrebat, îmi amintesc, curios fiind ce s-a întâmplat. El insistă că a învățat mult, că a studiat foarte mult. De amorul artei, l-am întrebat mai mult… “Poate că ai învățat și repetat prea mult?”

Și atunci ne-a picat răspunsul, era fix în fața noastră, răspunsul, nu sticla “de Cola”, aia o terminaserăm. Și între-un glas aproape am zis că ce făcuse el la examene nu era nimic greșit, ci din contră. Doar că… conștientizase prea mult actul artistic.

În așa măsură, încât simțirea bat-o vina nu se mai simțea, sau poate că el o simte, dar nu atât cât să mai transmită ceea ce juca celor care îl vedeau/auzeau acolo la examene. Mi-a părut rău de el. Sper că a reușit anul următor.

Lecții învățate

Însă, cumva, am intuit cam de la începutul carierei mele pianistice că atunci când gândești prea mult, uiți să simți și invers. Deci, învățați, cântați, dar nu atât de mult încât să uitați să simțiți. Nu vă uitați pe voi și muzica care este în voi!

Simțiți mai mult! Trăiți întâi! Ca să puteți simți, ca să vă puteți spune povestea voastră prin sunete, prin culori sau imagini. Povestea voastră, nu pe a altora!

Încheiere

Somn ușor! Pe curând, dragi prieteni ai sunetelor și ai muzicii!